Connect with us

Hi, what are you looking for?

Actualitate/Educatie

Universitățile de Medicină cer ca progamul de rezidențiat să treacă din subordinea Ministerului Sănătății în cea a Ministerului Educației – Educatie

Universitățile de Medicină cer ca progamul de rezidențiat să treacă din subordinea Ministerului Sănătății în cea a Ministerului Educației – Educatie

​Principalele șase universități de medicină și farmacie din țară – alianța G6-UMF – vor solicita ca toate activitățile din cadrul programului de rezidențiat să treacă din subordinea Ministerului Sănătății, în subordinea Ministerului Educației, adică în responsabilitatea universităților, se arată într-un comunicat de presă.

Cei șase rectori anunță că propunerea va fi trimisă către Comisia pentru Învățământ a Senatului României.

“Datorită formei specifice de învățământ, care se adresează doar absolvenților din domeniile medicale și farmaceutice, cât și faptului că activitatea de pregătire a rezidenților este una normată ca activitate didactică pentru cadrele didactice din universitățile de profil, considerăm că organizarea rezidențiatului, în întregimea sa, de la admitere și până la examenul de specialitate, trebuie să fie gestionată de către cele șase centre universitare de profil din țară.”, a declarat prof. dr. Anca Dana Buzoianu, rectorul UMF “Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca și noul președinte ales al Alianței Rectorilor Universităților de Medicină și Farmacie – G6-UMF.

Potrivit comunicatului, punctul de vedere a fost decis la o întâlnire de la începutul lunii aprilie, la Universitatea de Medicină și Farmacie “Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca, la care au participat toți cei șase membri ai Alianței G6-UMF: prof. dr. Leonard Azamfirei – rector UMFST “George Emil Palade” Târgu Mureș, prof. dr. Anca Dana Buzoianu – rector UMF “Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca, prof. dr. Octavian Crețu – rector UMF “Victor Babeș” Timișoara, prof. dr. Dan Gheonea – rector UMF Craiova, prof. dr. Viorel Jinga – rector UMF “Carol Davila” București și prof. dr. Viorel Scripcariu – rector UMF “Grigore T. Popa“ Iași.

Pe agenda întâlnirii de la Cluj-Napoca a Alianței G6-UMF s-au aflat și alte subiecte, ce au vizat:

  • Elaborarea proiectelor de cercetare comune;
  • Modificarea criteriilor generale de acordare a burselor sociale pentru studenţii şi cursanţii din învăţământul superior de stat, învăţământ cu frecvenţă;
  • Revizuirea Ordinului Ministerului Sănătății nr. 427 din 1979, privind criteriile medicale de orientare școlară și profesională pentru admiterea la universitățile de medicină și farmacie din România;
  • Achiziționarea de către universitățile de medicină și farmacie a seturilor de manuale pentru pregătirea concursului național de intrare în Rezidențiat.

„Anul trecut, Alianța G6-UMF a mai inițiat și alte propuneri legislative, precum cea privind revizuirea bibliografiei pentru concursul național de intrare în Rezidențiat, Ministerul Sănătății aprobând recent noile tematici și bibliografii, ce vor fi valabile începând cu sesiunea din noiembrie 2021. De asemenea, tot la propunerea Alianței Rectorilor UMF, a fost elaborată o propunere legislativă de modificare și completare a Legii nr. 95/2006, referitoare la acordarea de indemnizații personalului didactic medico-farmaceutic din universități. Aceasta a fost adoptată de Camera Deputaților și apoi promulgată de președintele Klaus Iohannis”, se mai menționează în comunicat.

Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You May Also Like

Business

Quis autem vel eum iure reprehenderit qui in ea voluptate velit esse quam nihil molestiae consequatur, vel illum qui dolorem eum fugiat.

World

Quis autem vel eum iure reprehenderit qui in ea voluptate velit esse quam nihil molestiae consequatur, vel illum qui dolorem eum.

Politics

Sed ut perspiciatis unde omnis iste natus error sit voluptatem accusantium doloremque laudantium, totam rem aperiam, eaque ipsa quae.

Business

Nemo enim ipsam voluptatem quia voluptas sit aspernatur aut odit aut fugit, sed quia consequuntur magni dolores eos qui ratione.