Connect with us

Hi, what are you looking for?

Actualitate/Esential

Poliţiştii locali din Timişoara au găsit patru dintre cei şase bărbaţi suspectaţi că au participat la crima dintre migranţi – Esential

Poliţiştii locali din Timişoara au găsit patru dintre cei şase bărbaţi suspectaţi că au participat la crima dintre migranţi – Esential

Poliţiştii locali din cadrul Biroului Ordine Publică şi Intervenţie Rapidă Timişoara au identificat patru dintre cei şase suspecţi de crimă, în urma conflictului izbucnit, luni seara,între două grupuri de migranţi, pe o stradă din Timişoara. Aceştia au fost predaţi poliţiştilor de la IPJ Timiş, potrivit News.ro.

Cei patru migranţi erau cazaţi la o pensiune din Timişoara.

“Poliţiştii locali au fost solicitaţi, miercuri după-amiază, de către poliţiştii din cadrul Serviciului Investigaţii Criminale din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Timiş, să-i sprijine în acţiunea de identificare a suspecţilor în cazul crimei din data de 19 aprilie, din zona Gării de Nord, existând date că aceştia ar fi cazaţi la Pensiunea Diamond Residence de pe str. Miron Costin. Astfel, în locaţia respectivă au fost identificaţi patru din cei şase suspecţi şi încă patru persoane tot din categoria migranţilor care nu deţineau documente şi care au fost predate la IGI”, se arată într-un comunicat al Poliţiei Locale Timişoara.

Poliţiştii locali au mai predat, miercuri, alţi 27 de cetăţeni afgani pentru audieri în acelaşi caz.

“În cursul zilei de astăzi, poliţiştii locali au mai predat la IPJ Timiş alţi 27 de cetăţeni afgani pentru audieri în acelaşi caz”, mai transmite Poliţia Locală Timişoara.

Luni seara, un afgan de 27 de ani a murit, iar un altul a ajuns în stare gravă la spital, după un scandal între două grupuri de migranţi, în zona Gării de Nord din Timişoara.

Potrivit martorilor, scandalul a izbucnit pe malul Canalului Bega, pe Splaiul Nicolae Titulescu, nu departe de Gara de Nord. Acolo, mai mulţi migranţi s-au încăierat, iar doi afgani au fost înjunghiaţi. Aceştia au reuşit să fugă până pe Bulevardul Dragalina unde, din cauza rănilor, s-au prăbuşit. Unul dintre bărbați a murit, iar celălalt a fost grav rănit.

Primarul Timişoarei s-a declarat nemulţumit în mai multe rânduri că Guvernul nu se implică în problema migranţilor care sunt în număr tot mai mare în vestul ţării. El spunea că, în doar două săptămâni, peste o mie de migranţi au fost carantinaţi la Timişoara. El atrăgea atenția că există o problemă de legislaţie pentru că o bună parte din migranţi sunt înregistraţi la IGI, primesc documente de solicitanţi de azil şi cu asta au drept de şedere de un an în România. Sunt duşi în centre de solicitanţi de azil, dar nu pot fi ţinuti acolo și vin înapoi în Timişoara, în speranţa că de acolo vor găsi o cale spre occident.

Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You May Also Like

Business

Quis autem vel eum iure reprehenderit qui in ea voluptate velit esse quam nihil molestiae consequatur, vel illum qui dolorem eum fugiat.

World

Quis autem vel eum iure reprehenderit qui in ea voluptate velit esse quam nihil molestiae consequatur, vel illum qui dolorem eum.

Politics

Sed ut perspiciatis unde omnis iste natus error sit voluptatem accusantium doloremque laudantium, totam rem aperiam, eaque ipsa quae.

Business

Nemo enim ipsam voluptatem quia voluptas sit aspernatur aut odit aut fugit, sed quia consequuntur magni dolores eos qui ratione.