Connect with us

Hi, what are you looking for?

Breaking News

Deficit bugetar mai mic în primul trimestru, de 1,28% din PIB. Motivele: efect de bază, recuperarea unor venituri, mai puțin TVA restituit – Finante & Banci

Deficit bugetar mai mic în primul trimestru, de 1,28% din PIB. Motivele: efect de bază, recuperarea unor venituri, mai puțin TVA restituit – Finante & Banci

România a înregistrat un deficit bugetar de 1,28% din PIB, în primul trimestru din acest an, mai mic cu 0,43 puncte procentuale comparativ cu cel din perioada similară a anului trecut. Ca sumă, acesta se ridică la 14,63 miliarde lei. Motivele scăderii sunt, dacă ne uităm pe datele Ministerului: efect de bază, recuperarea unor venituri, mai puțin TVA restituit.

“Veniturile bugetului general consolidat au însumat 85,79 miliarde lei în primele trei luni ale anului 2021, cu 18,8% față de trimetrul I 2020 și cu 14,9% față de trimestrul I 2019”, se arată într-un document al Ministerului Finanțelor.

Acest avans însemnat, spune instituția, se datorează atât efectului de bază redus aferent lunii martie 2020, când s-au adoptat măsuri fiscale menite să sprijine contribuabilii în contextul pandemiei (preponderent amânarea termenului de plată a obligațiilor fiscale), cât și recuperării parțiale a unor categorii de venituri.

Cu alte cuvinte, este și efectul procedurii simplificate de eșalonare a datoriilor (multe firme au amânat anul trecut plata taxelor, iar acum plătesc prin această procedură).

Conform Ministerului, majoritatea categoriilor de încasări au înregistrat evoluții nominale pozitive, cele mai pronunțate remarcându-se în cazul TVA, contribuțiilor de asigurări, impozitelor pe proprietate și fondurilor europene.

“Încasările nete din TVA au înregistrat 16,95 mld lei în primele trei luni ale anului curent, în creștere cu 37,9% (an/an). În același timp, restituirile de TVA au însumat 6,29 mld lei în perioada analizată, nivel inferior celui înregistrat în primul trimestru al anului precedent. Aceste evoluții au fost influențate atât de baza comparabilă a lunii martie 2020 – când au fost implementate măsurile de amânare a termenului de plată a TVA și de accelerare a rambursărilor de TVA, cu scopul de a asigura companiilor un nivel de lichiditate suplimentar în contextul crizei, cât și de recuperarea parțială a TVA aferentă anului 2020”, spune MF.

TVA în primul trimestru

Cheltuielile bugetului general consolidat în sumă de 100,42 mld lei au crescut în termeni nominali cu 11,2% comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent.

Exprimate ca procent din Produsul Intern Brut, cheltuielile pe primele trei luni ale anului 2021 au înregistrat o creștere cu 0,2 puncte procentuale față de aceeași perioadă a anului 2020, de la 8,6% din PIB la 8,8% din PIB. Majorarea cheltuielilor este determinată și de continuarea măsurilor cu caracter excepțional, în domeniul social și economic, pentru diminuarea efectelor negative asupra economiei (3,85 mld lei).

Cheltuielile de personal au însumat 27,74 mld. lei, în creștere cu 5,8% comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent.

Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You May Also Like

Business

Quis autem vel eum iure reprehenderit qui in ea voluptate velit esse quam nihil molestiae consequatur, vel illum qui dolorem eum fugiat.

World

Quis autem vel eum iure reprehenderit qui in ea voluptate velit esse quam nihil molestiae consequatur, vel illum qui dolorem eum.

Business

Nemo enim ipsam voluptatem quia voluptas sit aspernatur aut odit aut fugit, sed quia consequuntur magni dolores eos qui ratione.

Politics

Sed ut perspiciatis unde omnis iste natus error sit voluptatem accusantium doloremque laudantium, totam rem aperiam, eaque ipsa quae.