Connect with us

Hi, what are you looking for?

Actualitate/International

Israelul analizează câteva cazuri de miocardită la persoane vaccinate cu Pfizer / Reacția companiei – International

Israelul analizează câteva cazuri de miocardită la persoane vaccinate cu Pfizer / Reacția companiei – International

Ministerul sănătății din Israel a spus că examinează un mic număr de inflamații ale mușchiului inimii la persoane care au primit vaccinul Pfizer contra Covid-19, dar încă nu s-a tras nicio concluzie privind o legătură între acestea, transmite Reuters. Compania a precizat, însă, că această problemă nu are o rată de apariție mai mare la cei vaccinați decât în cadrul populației generale.

Coordonatorul măsurilor contra pademiei din Israel, Nachman Ash, a afirmat că un studiu preliminar a evidențiat ”zeci de incidente” de miocardită în rândul celor peste 5 milioane de persoane vaccinate, mai ales după a doua doză.

Ash a declarat că nu este clar dacă cifra este deosebit de ridicată sau dacă există vreo legătură cu vaccinul. Cele mai multe cazuri au fost raportate la persoane cu vârste sub 30 de ani.

”Ministerul Sănătății examinează acum dacă este vorba de un exces de morbiditate (rata de îmbolnăvire) și dacă poate fi atribuită vaccinului”, a spus Ash, referindu-se la aceste date drept un ”semn de întrebare” și subliniind că nu s-a tras nicio concluzie.

Stabilirea unei legături, a explicat el, ar fi dificilă deoarece miocardita, o problemă de sănătate ce adesea se vindecă fără complicații, poate fi provocată de o mare varietate de virusuri, iar în anii anteriori au fost raportate un număr similar de cazuri.

Compania a spus că ”știe despre faptul că în Israel au fost observate cazuri de miocardită ce au apărut, predominant, la bărbați tineri care au primit vaccinul contra Covid-19 al Pfizer / BioNTech”.

”Evenimentele adverse sunt analizate în mod regulat și în amănunt și nu am observat o rată mai mare de miocardită decât era de așteptat în populația generală. Nu a fost stabilită o legătură cauzală cu vaccinul. Nu există dovezi la acest moment care să ducă la concluzia cu miocardita este un risc asociat cu administrarea vaccinului Pfizer / BioNTech”, a transmis Pfizer.

Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You May Also Like

Business

Quis autem vel eum iure reprehenderit qui in ea voluptate velit esse quam nihil molestiae consequatur, vel illum qui dolorem eum fugiat.

World

Quis autem vel eum iure reprehenderit qui in ea voluptate velit esse quam nihil molestiae consequatur, vel illum qui dolorem eum.

Business

Nemo enim ipsam voluptatem quia voluptas sit aspernatur aut odit aut fugit, sed quia consequuntur magni dolores eos qui ratione.

Politics

Sed ut perspiciatis unde omnis iste natus error sit voluptatem accusantium doloremque laudantium, totam rem aperiam, eaque ipsa quae.