Connect with us

Hi, what are you looking for?

Muzica

Concert mortal! Cel puțin 8 copii morți și peste 300 răniți.

Scott Travis este un rapper American nominalizat de 6 ori pentru premiile Grammy, care are un copil cu Kylie Jenner, una dintre surorile Kardashian. La concertul lui din cadrul festivalului Astroworld 50.000 de oameni s-au îngrămădit în fața scenei până s-au strivit unii pe alții.
,,Mulțimea mă strivea așa de tare încât simțeam că nu pot respira. Am început să strig după ajutor ... Eram așa de speriată, credeam că voi muri.”
Emily Munguia
Martor
,,Oamenii se striveau unii pe alții, împingându-se în toate părțile. Am simțit constant presiune pe piept, pe spate. De pe-o parte pe alta eram strivită.”
Madeline Eskine
Martor
,,Mulțimea se împingea spre scenă, lucru care a creat panică ce a condus la rănirea mai multor oameni. Avem cel puțin 8 decese confirmate și numeroase persoane rănite”
Samuel Pena
Șeful pompierilor din Houston

Autoritățile declară că peste 300 de persoane au fost rănite, având nevoie de resucitare și 17 persoane au fost transportate cu ambulanța la spital.

 

Evenimentul ar fi durat timp de 2 zile, dar după dezastrul din prima zi, a doua a fost anulată, iar poliția a anunțat lansarea unei anchete pentru a stabili cauzele tragediei.

În trecut, Travis Scott a mai fost arestat de două ori pentru incitarea audienței. Să sperăm că în viitor, la următoarele sale concerte, securitatea va fi prioritizată.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Muzica

Cred că toți îl știm pe Dwayne Johnson fie din filmele sale numeroase (cum ar fi Baywatch, Jumanji, Fast and Furious, San Andreas), fie...

World

Poti uita de Facebook ! Meta este noul concept revolutionar marca Zuckerberg A fost anuntata data de lansare a noului concept Facebook. Dupa 17...

Business

Comisarii ANPC Bucuresti au decis inchiderea temporara a magazinului Suedez IKEA Pallady dupa ce au efectuat verificari in ambele magazine din Bucuresti. IKEA Pallady...

Sport

Federația Internațională De Sport a decis să schimbe ținuta atletelor de handball!   În data de 25 Iulie, echipa Norvegiană de handball a protestat...