Dănuț Lupu, 57 de ani, a fost eliberat condiționat din închisoare, joi, 7 martie, după ce a ispășit 5 luni din pedeapsa primită pentru că a condus fără a deține permis de conducere. Decizia nu e definitivă, relatează ProSport și Observatornews.ro. Fostul internațional român a primit o condamnare de 7 luni și 10 zile la începutul lunii octombrie 2023, dar după 4 luni a primit „undă verde” de la comisia de eliberare condiționată a Penitenciarului Rahova.Magistrații de la Judecătoria Sectorului 5 au admis, joi, propunerea de eliberare condiţionată a lui Dănuț Lupu, potrivit documentelor instanţei. „În baza art. 587 Cod procedură penală şi art. 95 din Legea nr. 254/2013, admite propunerea de eliberare condiţionată formulată cu privire la persoana condamnată Lupu Dănuț. În baza art. 100 Cod penal, dispune liberarea condiţionată a persoanei condamnate de sub puterea m.e.p.î. nr. 134/2023 emis în baza st. pen. nr. 79/2023 a Judecătoriei Cornetu, prin care a fost condamnat la pedeapsa de 7 luni şi 10 zile închisoare, dacă nu este arestat în altă cauză. Intervalul cuprins între data liberării condiţionate şi 17.05.2024 constituie termen de supraveghere”, se arată în minuta instanței.„Mi-am îndeplinit fracția, regret fapta și doresc sa mă întorc acasă alături de ai mei”, i-a spus Dănuț Lupu judecătorului, conform ProSport. Dănuț Lupu a executat fracția minimă cerută de lege, de două treimi din pedeapsă. În plus, el a mai câștigat câteva zile pentru că a muncit în închisoare.Decizia nu e însă definitivă și poate fi contestată de procurori. Fostul fotbalist a fost prins de mai multe ori conducând fără permis, ultima dată în iunie 2022, când a fost oprit de o brigadă a Poliţiei Rutiere, care i-a întocmit dosar penal, fiind apoi trimis în judecată.Mai avea o condamnare pentru conducere fără permisÎn februarie 2023, Judecătoria Cornetu l-a condamnat la 7 luni şi 10 zile de închisoare cu executare, având în vedere că el mai avea o condamnare anterioară de 6 luni cu suspendare, primită în iulie 2020 la Curtea de Apel Galaţi, tot pentru conducere pe drumurile publice fără permis.Fostul fotbalist s-ar putea însă întoarce în spatele gratiilor, după ce soția sa și un apropiat al său ar fi mințit pentru el într-un alt dosar penal.Născut pe 27 februarie 1967 la Galați, Dănuț Lupu a jucat pe postul de mijlocaș central și a evoluat la echipele: Dunărea Galaţi, Dinamo, Panathinaikos, Korinthos, OFI Creta, Rapid, Brescia şi Tzafirim Holon.A îmbrăcat de 14 ori tricoul primei reprezentative a României și a participat la Cupa Mondial din 1990.