StireNoua.ro

Caută
Close this search box.

Ion Iliescu, interviu la 94 de ani: „Internetul e plin de meme-uri cu mine, că speranța moare penultima. Pe unele le apreciez, atâta timp cât au umor”

Fostul președinte Ion Iliescu, care a împlinit 94 de ani, a declarat într-un podcast al fostului său consilier și fost ministru al culturii, Ionuț Vulpescu, că știe glumele care se fac pe rețelele sociale despre vârsta lui și apropierea decesului, dar spune că nu îl deranjează, cât timp au umor, „adică sunt inteligente”.„Pentru vârstă, trebuie să nu faci excese. Pentru vârste, ai nevoie de progrese. E o matematică simplă a vieții. Ca o paranteză, știu că Internetul e plin de meme-uri cu mine, cum că speranța moare penultima sau că am fost văzut la bancă, pentru un credit pe 30 de ani, etc. Pe unele le apreciez, atâta timp cât au umor, adică sunt inteligente. Lumea nu începe cu noi și cu siguranță nici nu se termină cu noi. Valabil pentru orice muritor”, a spus Ion Iliescu.Fostul șef de stat a adăugat că „vârsta îți dă o măsură a granițelor, foarte subtile, de altfel, dintre curaj și tupeu, dintre prostie și altruism, dintre merite și experiență”.„Nu cred că a trăi viața în acord cu niște standarde comune e o soluție: astăzi profesionalizarea începe mai devreme, joburile sunt mai copleșitoare, familiile apar mai târziu. Dar vârstele sunt importante: ale maturității, afectivității, așteptărilor. Vorba lui Caragiale: sunt vechi, domnule! Dar asta nu trebuie să însemne în mod necesar a fi retrograd, hiperconservator sau inamovibil”, a mai afirmat el.Mai jos, un fragment din podcastul postat pe YouTube:https://www.youtube.com/watch?v=jmvIeAmWG4AIon Iliescu a împlinit duminică, 3 martie, vârsta de 94 de ani. El s-a retras din viața publică în ultimii ani și locuiește în aceeași vilă din cartierul Primăverii unde a stat după Revoluție. Iliescu a avut trei mandate de președinte al României: 1990-1992, 1992-1996 și 2000-2004.Ion Iliescu vorbind la telefon pe 22 decembrie 1989, la câteva ore după fuga lui Ceaușescu, în sediul fostului CC al PCR, actualmente sediul MAI. În dreapta imaginii, Petre Roman, viitor premier. Foto: Agerpres

Stay Connected
Latest Posts