StireNoua.ro

Caută
Close this search box.

Liderii alianței Dreapta Unită vor cere Avocatului Poporului să atace la CCR Ordonanța guvernului pentru comasarea alegerilor de pe 9 iunie

Alianța Dreapta Unită – prin intermediu liderilor ei, Cătălin Drulă (USR), Eugen Tomac (PMP) şi Ludovic Orban (Forţa Dreptei) – va depune luni, 11 martie, la Avocatul Poporului, o solicitare de sesizare a Curţii Constituţionale (CCR) cu privire la ordonanţa de urgenţă a guvernului privind comasarea alegerilor locale şi europarlamentare din acest an, informează Agerpres.Dreapta Unită a identificat în OUG încălcări ale Constituţiei, precum şi ale unor decizii anterioare ale CCR, precizează cele trei formaţiuni politice, într-un anunţ transmis duminică.Depunerea solicitării de atacare la CCR a ordonanței va avea loc luni, de la ora 11.00, la sediul instituţiei Avocatului Poporului, iar cei trei lideri vor susţine declaraţii de presă cu acest prilej.Vineri, 8 martie, în şedinţa extraordinară, Guvernul a aprobat ordonanţa de urgenţă care declanşează procesul de organizare simultană a alegerilor locale şi pentru Parlamentul European, pe data de 9 iunie.OUG adoptată de Cabinetul condus de Marcel Ciolacu include posibilitatea ca aleșii locali să migreze spre alt partid fără să își piardă mandatul.În plus, potrivit ordonanței, la alegerile din 9 iunie, o persoană poate candida în acelaşi timp pentru Parlamentul European şi pentru funcţia de primar sau de preşedinte al Consiliului Judeţean.Șeful AEP consideră că migrarea aleşilor locali pe listele altor partide e „o decizie de oportunitate politică”Preşedintele Autorității Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, fost social-democrat, a precizat că un element de noutate este pentru votul în străinătate şi anume listele suplimentare care erau consemnate cu pixul sunt acum consemnate electronic, prin Sistemul informatic de monitorizare a prezenței la vot și de prevenire a votului ilegal (SIMPV).Astfel, lista suplimentară pentru cetăţenii români din străinătate e generată electronic, ceea ce duce la economisirea timpului şi păstrarea acurateţii, a mai explicat Greblă, potrivit News.ro.Șeful AEP a afirmat, despre migrarea aleşilor locali pe listele altor partide, în calitate de candidaţi la alegeri, că aceasta este o decizie de oportunitate politică, nu de constituţionalitate.,,Eu nu vreau să intru în această dezbatere, pentru că, repet, AEP se va păstra neutră, echidistantă şi egală faţă de toţi competitorii politici, indifferent de faptul că sunt mai mari, mai mici, mai de opoziţie, mai de stânga, mai de centru, mai de dreapta, mai de sus, mai de jos, ne vom comporta în mod egal, pentru a le asigura o posibilitate egală tuturor să-şi exercite drepturile lor”, a adăugat el.Greblă a explicat că aleşii locali care vor dori să candideze din partea altui partid, la alegerile din 9 iunie, o vor putea face cu până 45 de zile înaintea scrutinului.Foto: Hepta.ro

Stay Connected
Latest Posts