Ministrul de externe al Ungariei, Peter Szijjarto, a luat cina cu omologul său rus, Serghei Lavrov, la Forumul Diplomatic din Antalya care s-a desfăşurat la sfârşitul săptămânii trecute, ceea ce i-a adus critici din partea premierului polonez, Donald Tusk. Marţi, într-o conferinţă de presă, şeful diplomaţiei de la Budapesta a răspuns acestor critici şi a dezvăluit că unele ţări europene i-au cerut chiar să le faciliteze un contact cu ruşii.