StireNoua.ro

Caută
Close this search box.

Etichetă: pleacă

Stelian Ion trage un semnal de alarmă: Magistrații curajoși, care au gestionat dosare importante, pleacă sau sunt dați deoparte / Exemplele fostului ministru

Fostul ministrul al Justiției, Stelian Ion (USR), trage un semnal de alarmă pe pagina sa de Facebook susținând că magistrații care s-au opus public legilor lui Dragnea și propunerilor lui Predoiu, procurorii și judecătorii care au anchetat vârfurile politice și dau sentințe de condamnare împotriva corupției politice nu mai au niciun susținător în Guvernsau la Cotroceni.
Read More »

Obsesia liceului de top – experiența unei familii. „Totul pleacă de la teama părinților că vor muri, iar copiii nu vor fi realizați cum vor ei”

Mi-aș dori să pot scrie fară emoții despre ce a însemnat Evaluarea Națională pentru cele două fete ale mele și pentru noi, ca familie. Însă, deși au trecut câțiva ani de atunci, starea de neliniște este încă ghemuită undeva, în cotloanele sufletului. Diferența între copiii mei este de trei ani școlari (doi ani ca vârstă biologică) și experiențele celor două examene sunt total diferite. Noi, că părinți, ne-am comportat în mod diferit și am trăit complet alte emoții în cele doup etape.
Read More »

Companiile din Ucraina văd că problemele se adună, dar majoritatea rezistă. „Multinaționalele nu pleacă”

Bombardamente, ofensiva trupelor ruse, blocaje la granițe și costuri tot mai mari cu asigurările. Acestea sunt principalele probleme cu care se confruntă companiile din Ucraina, conform unei analize Reuters. Retailerul german Metro și cei 3.400 de angajați ai săi din Ucraina au muncit din greu pentru a-și readuce afacerile la nivelul în care erau înainte […]
Read More »