Flagrant de 26.000 de euro. Doi bărbați, reținuți după ce i-au promis unui inculpat pentru tentativă de omor că îl scapă de condamnare
Flagrant de zeci de mii de euro sâmbătă seară în Capitală. Doi bărbați au fost reținuți de procurorii anticorupție, după ce au fost filmați în timp ce primeau 26.000 de euro de la un bărbat căruia i-au promis că îl scapă de pedeapsă într-un dosar de tentativă de omor. Cei doi se lăudau că pot influența magistrați de la cea mai mare instanță din țară – Curtea de Apel București.